Iasmin Latovlevici pare resemnat în ceea ce privește o posibilă plecare a sa la St. Etienne în această iarnă, dar acest fapt îl afectează mai degrabă pe un alt fotbalist din lotul Stelei.
Tânărul Valeriu Lupu (20 de ani) îi ține pumnii strânși fundașului pentru a prinde în cele din urmă contractul în Franța, fiind convins că doar astfel vor crește și șansele sale de a prinde un loc în echipa lui Ilie Stan. „Suntem mulți pretedenți la titularizare pe partea stângă, dar eu încă sper ca Latovlevici să plece la Saint Etienne pentru ca șansele mele de a juca să crească. Chiar sper să se rezolve cu transferul lui, pentru că acum concurența este foarte, foarte mare. Eu pot juca și fundaș dreapta, am demonstrat-o chiar la ultimul meci din campionat, cu Voința Sibiu.
Vreau să mi se dea și mie șanse să demonstrez că am valoare de Steaua. În tur am jucat 17-18 minute în meciul cu Sibiul, prea puțin pentru un fotbalist care vrea să se afirme”, a spus Lupu în cantonament.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER